Pudra de alumină nu are o singură specificație. Soda și suprafața specifică determină proprietățile acesteia.

Cumpărătorii ne trimit în continuare cereri de ofertă în care scrie doar “pulbere de alumină, 99%”. Acest număr indică faptul că este vorba de Al₂O₃. Nu vă spune însă dacă pulberea se va sinteriza la 1550 °C, dacă va lustrui o suprafață de etanșare sau dacă va rămâne într-o matrice turnabilă fără a se densifica. O discuție constructivă începe cu patru elemente: sodă, suprafața specifică, dimensiunea particulelor și gradul de calcinare în direcția alfa.

Majoritatea pulberilor industriale au la origine hidratul Bayer. Le calcininăm, de obicei la temperaturi cuprinse între 1100 și 1500 °C, pentru a elimina apa și a le transforma în α-Al₂O₃. Intensitatea calcinării determină dimensiunea cristalelor și suprafața specifică BET. O pulbere ușor calcinată poate prezenta o suprafață specifică de câțiva metri pătrați pe gram și poate conține încă faze de tranziție reziduale. O pulbere calcinată intens scade la valori cuprinse între 0,3 și 2 m²/g, formează cristale primare mai grosiere și prezintă în principal alfa. Alumina reactivă este versiunea măcinată a acestei idei: D50 adesea în jur de 1–2 μm, BET în intervalul 1–5 m²/g, conținut ridicat de alfa, concepută pentru compactare și sinterizare. Acesta este un material diferit de o alumină calcinată nemăcinată, cu un D50 de 60–80 μm.

Soda este impuritatea pe care oamenii o subestimează. Calcinatele normale de sodă au un conținut de Na₂O cuprins între 0,3 și 0,5%. Cele cu conținut redus de sodă se situează mai aproape de 0,05–0,15%. Cele cu conținut extrem de redus coboară sub 0,03%. Sodiul acționează ca un flux. Într-o cărămidă refractară, acest lucru poate fi acceptabil. În cazul unei piese de uzură cu conținut ridicat de alumină, al unui substrat sau al unui izolator de bujie, sodiul rezidual determină creșterea granulației, scade rezistența și afectează performanța electrică. Dacă piesa trebuie să fie albă, densă și fără interferențe electrice, nu pornim de la un grad de sodiu de bază și nu ne bazăm pe faptul că cuptorul va remedia problema.

Distribuția granulometrică reprezintă cealaltă jumătate a procesului de compactare. O pulbere reactivă fină, monomodală, umple matricea. O granulație mai largă poate reduce necesarul de apă într-un material turnabil dacă este plasată între agregatul tabular și cea mai fină fracție reactivă. Dacă introduceți o valoare D90 incorectă într-o pastă, veți obține fie o rocă care nu se dezarează, fie o suspensie care se depune înainte de turnare. Pulberile de lustruire acordă o importanță mai mare durității și dimensiunii cristalelor decât sinterabilității. Cristalele grosiere, calcinate la temperaturi ridicate, taie. Materialul fin, calcinat la temperaturi scăzute, finisează. Aceeași compoziție chimică pe sac. Roluri opuse.

De asemenea, ni se cere să tratăm granulele fuzionate și cele tabulare ca și cum ar fi pulbere. Dar nu sunt. Alumina fuzionată este topită și măcinată. Alumina tabulară este sinterizată la temperaturi cuprinse între 1800 și 1900 °C, formând plăci dense, apoi este măcinată pentru a obține agregat. Acestea constituie scheletul unui amestec. Pulberile calcinate și reactive sunt particulele fine care trebuie să se lege între ele.

Dacă specificați pulbere de alumină, menționați pe fișă conținutul de Na₂O, BET, D50/D90, conținutul de alfa și LOI înainte de a negocia prețul. Un Al₂O₃ de 99,5% cu 0,4% sodă și o dimensiune mediană de 70 μm nu se va comporta ca un material reactiv cu conținut redus de sodă la 1,5 μm, indiferent cât de asemănătoare ar părea compoziția. Cuptorul nu remediază o alegere greșită a pulberii. Pur și simplu face ca greșeala să devină definitivă.